55x40x20 vs 90-60-90

De când se angajase la unul din barurile din aeroport, Rozi visa să cutreiere lumea. Era înaltă, blondă, cu vino-ncoa’ şi încă se menţinea la 90-60-90. Vedea zilnic mii de pasageri de pe întreg mapamondul, care mai grăbiți, care dispuși să stea la taclale ore întregi.

Unii erau dichisiți și parfumați, iar Rozi era convinsă că sunt din aceia care circulă numai cu business-class, că prea erau cărpănoși la bacșiș. Alții trăgeau după ei trolere ieftine din care scoteau pachetele cu mâncare. Că la low-cost nu primeau nici măcar un biscuit.

Astăzi, Rozi era mai emoționată ca oricând. Aflase că prin aeroport va trece însuși József Váradi, CEO Wizz Air. Încă de cu seară, pusese în fața barului un afiș mare pe care scria: Ofertă! Horincă de Bihor Bio – 1 euro.

Îi promisese șeful că dacă se poartă frumos și-l convinge pe CEO Wizz Air să introducă horinca lor, extra-charge, pe zborurile companiei, o scoate definitiv din turele de noapte.

Și tare bine i-ar fi părut căci omul ei, sătul de nopțile fără nevastă acasă, o amenințase că-i îndeasă boarfele într-un troler 55x40x20 și o trimite înapoi, la mă-sa.

Oaspetele de seamă nu s-a lăsat mult așteptat și a intrat cu toată echipa care îl însoțea.

Rozi s-a îndreptat de spate, a scos sânii înainte și a afișat un zâmbet perfect, de însoțitoare de bord business-class pe zbor Transatlantic.

– Bine ați venit, domnule, cu ce vă servesc?

– Horincă de bihor la 1 euro, pentru mine și echipa mea, spuse oaspetele punând banii pe tejghea.

– Doar pentru dumneavoastră căci nu puteți comanda mai mult de 10, iar la prețul acesta mai este doar una disponibilă. Avem ofertă nelimitată marțea, între orele 10.00 și 10.15.

– Bine, o horincă doar pentru mine.

– Aveți pahar?

– ???????

– Dacă n-aveți, vă pot oferi unul de carton la 2 euro, unul de plastic la 3 euro sau unul de sticlă, cu efigia lui Dracula la 7 euro. Pe ultimul puteți să-l păstrați ca suvenir. Pe celelalte le reciclăm. Știți, politica barului nostru este eco-friendly. Așa facem față concurenței: low-cost și reciclare.

Nu-i picară bine directorului general toate astea, dar plătește, își ia paharul și trolerul și dă să se așeze la o masă.

Sursa foto: travelkit.ro

– Nu vă supărați, dar dacă vreți să țineți trolerul lângă dumneavoastră, vă costă 25 de euro că nu l-ați înregistrat. Altfel, îl duc în magazie lângă celelalte bagaje de mână Wizz Air.

Sub nicio formă nu s-ar fi despărțit de bagajul său, așa că a înghițit și gălușca asta. Când să se așeze pe scaun, Rozi îl oprește ferm:

– Având în vedere că nu ați rezervat loc, nu puteți sta pe scaun. Costă 12 euro sau vă ofer un loc gratuit pe pervazul geamului.

Enervat la culme, bărbatul rămâne în picioare și dă peste cap paharul de horincă.

– A… Aaaa… Aaaapăăăăă!

– Plată sau minerală, întreabă Rozi, imperturbabilă și fără să-și piardă zâmbetul de Hollywood.

– Apă, apă, de care o fi, doar apă să fie.

– Poftiți, domnule! 15 euro.

– Ăsta-i jaf! Ce fel de speluncă-i asta?

– Vai, domnule, dar ne jigniți profund. Suntem cel mai frecventat bar din aeroport și clienții ne iubesc. Grație ofertelor noastre tentante și permanente, nu facem față afluxului de clienți.

– Nicăieri în lume nu am fost tratat într-un asemenea hal. Vreau să vorbesc cu proprietarul.

– Cum să nu. Aveți aici adresa de e-mail. Vă va răspunde în 30 de zile lucrătoare.

– Niciun e-mail. Vreau să vorbesc cu el personal.

– Acum nu este aici, dar îl puteți suna la telefon. Apelul se taxează cu 1 euro/minut. Trebuie să menționez că fracția de minut se taxează la fel.

– Nu mai calc în viața mea în barul ăsta! Mi-a ajuns!

– Îmi pare rău, domnule, dar dumneavoastră pierdeți. Nicăieri în lume nu veți găsi un bar în care să beți o horincă de Bihor bio cu doar 1 euro.

Rozi chiar nu pricepea de ce oaspetele a reacționat așa de violent și ea nici nu apucase să prezinte oferta șefului său.

Într-un colț mai retras al barului, un alt bărbat urmărise cu interes scena și fusese fermecat de prestația blondei 90-60-90. I-a oferit, iar ea a acceptat pe loc, un post de însoțitor de bord la o companie de linie.

Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019