Îmi fac loc cu greu spre ieșire, prin marea de turiști de pe aeroport, când aud în difuzoare că sunt așteptată de șoferul personal. Știu sigur că n-am rezervat transfer de la aeroport și mă încearcă un soi de teamă amestecată cu o mare curiozitate.
La terminalul „Sosiri”, pe o bucată de carton, numele meu scris cu majuscule. Ridic privirea și nu-mi vine să cred că șoferul personal este chiar Nikos Vertis. Cel mai în vogă solist grec și pasionat colecționar de autoturisme.
Încerc să-mi revin din uimire, dar nu durează mult căci în parcare, am parte de o nouă surpriză. Îmi pune delicat în mână cheile de la Honda Civic Type R și mă informează sec: Tu conduci.
Dacă e o glumă, jur că nu e cea mai bună. Șofatul nu e visul vieții mele în general și cu atât mai puțin într-un oraș pe care nu-l cunosc. Ca să nu mai spun că îmi trebuie ceva vreme să mă acomodez cu o mașină și n-am testat vreodată modele Honda.
Nu-mi dă răgaz să îmi termin gândul și lansează atacul final:
Ai fost aleasă pilot al noului model Type R și trebuie să dobori recordul de viteză în circuitul de la Nurburgring. Iar eu am fost desemnat să-ți fiu copilot. Astăzi, facem primul antrenament.
Mă pufnește râsul, dar lui nu i se pare absolut nimic amuzant. Cum să dobor eu un record de viteză când în 25 de ani de condus n-am luat nici măcar o amendă pentru radar? E clar că cineva îmi joacă cea mai sinistră farsă.
Prima întâlnire cu Honda Civic Type R
Dacă ăsta este pețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a petrece timp de calitate cu vedeta mea preferată, atunci, accept provocarea.
Primul lucru, inspecția vizuală a exteriorului. Pe lângă faptul că designul este fantastic, elegant, sportiv și agresiv în egală măsură, remarc deflectoarele inteligente pentru scurgerea aerului spre spate montate pe acoperiș și eleronul aerodinamic. Cu o astfel de mașină, nu doar dobori un record de viteză, dar poți să-ți iei și zborul. Mai ales că ajunge de 0 la 100 în 5,8 secunde fără să fie cântar de baie.
La interior, altă bijuterie inteligentă. În timp ce eu mă așez confortabil în scaunul care miroase a piele și simt atingerea plăcută a volanului, Nikos pune în funcțiune sistemul de navigație Garmin. A ales traseul Atena – Delphi, un drum pe cât de spectaculos, pe atât de dificil, cu multe curbe strânse pe care să verificăm cât de eficiente sunt prizele de aer pentru răcirea frânelor.
Dacă mă sperie ceva, este orientarea prin oraș și să fiu nevoită să feresc vreun pieton bezmetic. Asta pentru că Nikos, halal copilot, în loc să mă ajute, este mai preocupat de sistemul multimedia Honda Connect cu ecran touchscreen de 7″ și de cel Premium audio cu 11 incinte acustice. Deh, compozitor și interpret, ce pretenții să am?
Cu Honda Civic Type R am devenit pilot de curse
Mă așteptam din partea lui să mă ajute măcar până ieșim din aglomerația din Atena, să nu facem vreun accident din cauza semnelor de circulație prost amplasate sau vandalizate.
Așa că, dacă nu mă puteam baza prea mult pe el, mi-am pus toată încrederea în sistemele de siguranță ale autoturismul, în special pe cel pentru recunoașterea semnelor de circulație. M-am încadrat pe bandă și nu m-am mai dat jos de pe ea grație sistemului de asistare a menținerii benzii de circulație (Lane Keeping Assist System).
Din când în când, ca să-l scot din reverie, schimb muzica lui cu melodiile mele preferate, cu ajutorul comenzilor de pe volan. Până când, mașina frânează brusc, fără să am vreo vină ori vreun merit.
De nicăieri, pe carosabil a apărut o capră care s-a încăpățânat să traverseze prin loc nepermis. Dacă n-ar fi fost sistemul automat de frânare cu funcție de detecție pietoni (CMBS), aventura mea de pilot de curse s-ar fi încheiat înaite de a începe. Iar căprița ar fi ajuns să sature un sat la o petrecere câmpenească.
Drumul șerpuiește prin munți și, nu de puține ori am impresia că dacă nu prind asfaltul, aterizez în mare. Pietricele de pe marginea drumului, fără parapeți de protecție, se rostogolesc cu zgomot sub roțile bolidului. Mașina rămâne stabilă, iar eu calc pedala de accelerație cu tot mai multă încredere.
Nu neapărat pentru că îmi place spiritul de aventură, dar vreau să ajungem la Delphi înaintea norului negru și greu care se încăpățânează să ne calce pe coadă. Dacă urăsc ceva pe lumea asta, acela este șofatul pe ploaie. Carosabilul umed îmi dă fiori, iar vederea slăbită mă împiedică să disting bine printre picături.
Un fulger brăzdează cerul și ploaia nu contenește să toarne cu găleata. Nu înțeleg de ce văd perfect, în condițiile în care nici nu observasem de unde se acționează ștergătoarele. Senzorul de ploaie a fost mai rapid decât mine.
Nikos mustăcește, dar nu este mulțumit de timpul scos. Eu sunt fericită că datorită suspensiilor și amortizoarelor nu mi s-au dislocat pietrele de la rinichi.
Dar competiția e competiție și dacă vrem să doborâm recordul Honda Civic Type R din 2017, trebuie să scoatem un timp mai bun decât 7:43.8. Iar dacă vrem să detronăm actualul deținător al recordului, trebuie să scoatem un timp sub 6:44.97.
În mod sigur, un singur antrenament nu este suficient, iar eu trebuie să capăt mai multă încredere și îndemânare. Mă gândesc, la întoarcerea în țară, să caut Honda Civic de vânzare la reprezentanța Honda România și să mă antrenez temeinic pentru circuit.
Oare să păstrez și copilotul?
Articol scris pentru competiția SuperBlog 2019
Gama Blogulină 
Foarte simpatic Almona, felicitări!!!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc. Aștept să îl citesc pe al tău.
ApreciazăApreciază